facebook   twitter  youtube  linkedin instagram
Vineri, 18.10.2019 - 08:50

Conferința tematică ”Politica Agricolă Comună – Prezent și viitor” desfășurată la Buziaș

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, a organizat, la Buziaș, în perioada 16-17 octombrie 2019, Conferința Tematică cu tema Politica Agricolă Comună – Prezent și viitor.

Scopul conferinței a vizat informarea partenerilor sociali și economici, a autorităților publice regionale, locale și cu competențe în domeniul mediu și climă, a organizațiilor reprezentative pentru societatea civilă și incluziunea socială, cu privire la prioritățile României pentru următoarea perioadă de programare și dezbaterea eficientă asupra noii abordări a Politicii Agricole Comune, cât și pentru elaborarea documentelor programatice privind Planul Național Strategic.

Evenimentul a fost deschis de către Daniela Rebega, directorul general adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Rurală, iar reprezentanții AM PNDR și CRFIR Timiș au prezentat cadrul general al Planului Național Strategic, oportunitățile de finanțare în sectorul agricol și cele care vizează mediul și clima în contextul Planului Național Strategic, precum și stadiul implementării PNDR 2014-2020.

Ziua a doua a evenimentului a fost dedicată vizitării a două proiecte pe pomicultură din județul Arad, finanțate prin submăsura 4.1 a – Investiții în exploatații pomicole din PNDR, respectiv „Înființare exploatație pomicolă SC Corylacea  Jv Srl” și „Înființare plantație de afin Etapa 1”.

Conferința a fost organizată prin proiectul “Organizarea de Conferințe Tematice în cadrul Planului de acțiuni ale Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală 2014-2020”, finanțat prin măsura de asistență tehnică din cadrul PNDR 2014-2020 și a fost a treia din seria de evenimente organizate în acest an în contextul Politicii Agricole Comune.


Calendar

Noiembrie 2019
L M M J V S D
1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30

newsletter rndr2017

newsletter english version

Positive SSL